Cum te defineşti ca artist fotograf? Cum ai ajuns să faci fotografie? Ai subiecte preferate? La acestea şi alte câteva întrebări am răspuns într-un interviu pe care-l puteţi citi aici. Indea.ro este un site unde găsiţi multă inspiraţie pentru designul de interior, decoraţiuni, evenimente speciale etc. Vi-l recomand cu căldură.
luni, 23 ianuarie 2012
vineri, 13 ianuarie 2012
Invazia - Capitolul I

După o pauză atât de lungă de la ultima postare, m-am gândit că ar trebui să prezint o fotografie mai... altfel. În programul încărcat de care avem parte, ca familie, în ultimul timp (chiar şi de sărbători), am reuşit să strecor un proiect personal. Este ceva la care m-am gândit de mai demult, dar care s-a putut concretiza doar acum. Aceasta nu datorită locului sau banilor sau altor motive, ci pentru că...
vineri, 16 decembrie 2011
Între stele

Odată cu sezonul rece a sosit, ca de fiecare dată, şi perioada sărbătorilor. Semnele acesteia se văd peste tot, iar atmosfera ei începe să se facă simţită. E de ajuns să ieşi seara la o plimbare ca să înţelegi că Crăciunul este aproape. Mii de luminiţe colorate împodobesc vitrinele magazinelor sau decorează frumos clădirile oraşului.
De aceea, ca prime fotografii de Crăciun din anul acesta, m-am gândit să fac câteva care surprind acest lucru. Una dintre ele este cea de mai sus. Am făcut acest portret folosind un obiectiv Lensbaby, la care am ataşat un inel de apertură special, pentru a obţine efectul stelelor. Practic, fiecare luminiţă s-a transformat într-o stea. Totuşi punctul de atracţie al acestei fotografii nu sunt stelele - deşi ele formează un decor deosebit -, ci faţa senină şi privirea pătrunzătoare a tinerei. Chipul ei „luminează“ cel mai tare.
Deşi suntem la începutul acestei perioade şi voi mai face fotografii de sărbătoare, portretul de mai sus va rămâne între favoritele mele din anul 2011.
Detalii: Nikon D300, obiectiv Lensbaby Composer @1/125s, ISO400. Enjoy!
miercuri, 7 decembrie 2011
La două zile

Căţeluşul de mai sus a venit pe lume acum două zile, la noi acasă. Şi nu a venit singur, ci însoţit de patru fraţi, care mai de care mai drăgălaş. Ne bucurăm de prezenţa lor (încă) liniştită şi urmărim cu interes cum Maya, mama lor, îi îngrijeşte. Este prima dată când avem în casă o „familie“ de căţei şi putem observa de aproape dezvoltarea lor. Mărturisesc că şi mie îmi place să-i observ. Deseori mă trezesc stând şi privindu-i. Iar ca să avem amintiri peste ani, îi mai şi fotografiez.
Detalii: Nikon D300, obiectiv Nikkor 35mm, F5@1/200s, ISO200. Enjoy!
sâmbătă, 26 noiembrie 2011
Fotografii absolvenţi 2012

Astăzi a început campania „Fotografii absolvenţi 2012“ la Raul Kling Photography. Toţi cei intersaţi sunt rugaţi să mă contacteze (vedeţi aici) pentru detalii sau programări. Dupa cum puteţi observa în imaginea de mai sus, sunt cateva lucruri care deosebesc fotografiile mele de ale altor fotografi (cei care nu citesc pentru prima dată acest blog ştiu acest lucru). Iar dacă imaginea
Etichete:
absolventi,
Arad,
design,
fata,
foto,
fotografie,
informal,
natura,
portret,
toamna
vineri, 11 noiembrie 2011
Impresii - Codruţa şi Gabor

[Cred că blogul meu ar trebui să cuprindă şi impresii ale persoanelor cu care lucrez. Aceasta este prima dintre ele.]
Au fost de ajuns câteva ieşiri pe munte ca să realizăm că suntem făcuţi unul pentru celălalt. Aşa că, după romantica cerere în căsătorie de pe vârful Judele din masivul Retezat, ne-am hotărât să ne organizăm rapid nunta visurilor... După fixarea datei şi a locului unde aceasta avea să se desfăşoare, am început să căutăm persoana potrivită care să imortalizeze celebrarea iubirii noastre. Întotdeauna am considerat că fotografiile vor fi cele care ne vor aminti cel mai bine magia evenimentului, aşa că le-am acordat o importanţă deosebită. Căutam ceva special, mai puţin obişnuit, ne doream mai mult decât simple poze. Căutam pe
Etichete:
Arad,
ce spun mirii,
cuplu,
foto,
foto nunta,
fotografie,
impresii,
marturie,
mire,
mireasa,
miri,
TTD
luni, 7 noiembrie 2011
TTD Codruţa şi Gabor - Partea a II-a
După cum am promis, aici puteţi vedea fotografiile de la sesiunea foto specială cu Codruţa şi Gabor. Enjoy!
vineri, 4 noiembrie 2011
TTD Codruţa şi Gabor - Partea I
Aşa am ajuns la locul unde a avut loc sesiunea Trash the Dress. Pentru a vedea ce am reuşit să facem, urmăriţi partea a doua (în curând). Enjoy!
marți, 18 octombrie 2011
Surori

(Toate) fetele din fotografia de mai sus sunt surori. Nu ştiu cum este să ai patru fiice (eu am doar una), dar trebuie să fie o mare binecuvântare să ai patru ca cele de mai sus. Una mai frumoasă ca cealaltă şi cu personalităţi deosebite, aceste fete în mod cert îşi fac părinţii fericiţi. Şi pe deasupra sunt şi sportive de performanţă. Evident, cea mică nu s-a apucat încă de sport, dar sunt sigur că o va face în curând. Care sport? Probabil gimnastică (ritmică sau artistică, nu contează) ca surorile ei.
Detalii: Nikon D300, obiectiv Nikkor 85mm, F4@1/250s, ISO400. Enjoy!
Etichete:
Arad,
bucurie,
contre-jour,
familie,
fata,
foto,
fotografie,
gimnastica,
padure,
portret,
toamna
marți, 11 octombrie 2011
Campionatele Naţionale de Gimnastică Ritmică, Arad 2011

Cu câteva zile în urmă s-au încheiat Campionatele Naţionale de Gimnastică Ritmică, organizate la Arad. A fost un spectacol deosebit de frumos, de care m-am bucurat împreună cu familia (fiica mea a concurat şi ea). Am surprins momente cu sportivele participante de la CSM Arad, din care, evident, m-am găndit să vă împărtăşesc câteva. Vedeţi mai jos.
Abonaţi-vă la:
Postări (Atom)

