raul kling photography

joi, 6 octombrie 2011

Prin Cheile Râmeţului

wedding_48

După o vară secetoasă şi multe zile însorite de toamnă, Cheile Râmeţului constituie un punct turistic deosebit de atrăgător. Pereţii abrupţi şi înalţi ai stâncilor şi bolovanii uriaşi, când îi vezi pentru prima dată, îţi taie respiraţia. Culorile frunzelor, îmbinate perfect cu peisajul din piatră şi firul de apă rece, îţi produc o senzaţie la fel de plăcută. Iar pădurea deasă care se îndinde de-o parte şi de alta a văii, umplând-o cu un aer proaspăt şi răcoros, te face să nu mai vrei să pleci niciodată de acolo.

Totuşi scopul pentru care am fost în acest loc pitoresc n-a fost unul turistic. După cum reiese din fotografia de mai sus, am venit pentru o şedinţă foto specială sau „Trash the Dress“. Cuplul din imagine este îndrăgostit de această zonă şi a dorit să aibă fotografii aici, purtând, bineînţeles, rochia de mireasă şi costumul de mire. Provocarea a fost să ajungem „întregi“ până în locul pe care ni l-am propus şi înapoi. Dumnezeu ne-a păzit şi pe de-asupra ne-a dat şi vreme bună, aşa că ne-am îndeplinit obiectivul. Ne-am întors acasă obosiţi, dar cu o colecţie minunată de fotografii. Deocamdată vă ofer numai una, dar în scurt timp le veţi putea vedea şi pe celelalte.

Detalii: Nikon D300, obiectiv Nikkor 35mm, F4@1/100s, ISO200. Enjoy!

0 comentarii:

Trimiteţi un comentariu